Lyrics

Când ne vom revedea, va fi cum era Mi-a fost atâta de dor de voi Hey yo, Shawu! Hey yaw, ce mai faci a trecut ceva De când nu ți-am mai întâlnit privirea De când tu aduceai semințe și eu veneam cu berea Și visam la azi și doar aia ne era averea Am o fată acum, e frumoasă foc Are ochii verzi, sper să aibă și noroc Primul cuvânt, ce crezi? L-a zis pe "tata" Nu știam că sună așa frumos, până l-a zis fata Ai loc la masă și ceva în pahar De când te știu stau după tine, chiar Am încercat să dau de tine, n-ai răspuns la apel Poate n-ai semnal acolo în cer Când ne vom revedea, va fi cum era Mi-a fost atâta de dor de voi Și toți la masă vom sta Să ne gândim cum era Timpul să nu aibă timp de noi La, la, la, la, la La, la, la, la, la La, la, la, la, la La, la, la, la, la La, la, la, la, la La, la, la, la, la Când o să ne revedem o să sară-n aer sala O să ne petrecem ca vikingii în Valhalla 1 Cuba, 2 cuba, 3 cuba, yalla! La fiecare cuba 'nco cuba și jamaicana Și o să râdem tare rău, o să ne facă reclamația Da nu ne mutăm, maxim mutăm locația Cele mai bune glume sunt cele mai proaste Și nu există mai proaste ca ale noastre Nici un nor deasupra capului, doar unu' alb Unde o să dăm mare concert cu Biggie și cu Pac Da pân' atunci o să îți ținem numele sus Că Șatra e familie, de la răsărit până la apus Unchiu' Când ne vom revedea, va fi cum era Mi-a fost atâta de dor de voi Și toți la masă vom sta Să ne gândim cum era Timpul să nu aibă timp de noi La, la, la, la, la La, la, la, la, la La, la, la, la, la La, la, la, la, la La, la, la, la, la La, la, la, la, la
Lyrics powered by www.musixmatch.com
instagramSharePathic_arrow_out