Listen to Dă-I Foale (feat. Motanu & Călin Han) by Subcarpați

Dă-I Foale (feat. Motanu & Călin Han)

Subcarpați

Alternative Rap

31,288 Shazams

Lyrics

Pune mâna şi scrie Când În jurul tau e numai furie Scrie sentimentul, scrie senzaţia Fii tu poetul, salvează naţia Pune mana şi scrie Ma inspiră la vers Puţină tristete şi bucurie Scrie. Mă inspiră la vers (Cel mai mare poet Vexxatu Vex) Pune mâna şi cântă, mare cadou Pacat că nu simţi ce simt şi eu Pune mâna, creează Atât avem la indemână, conectează Ideea ta poate vindeca, salvează (Pune pixul la mână) Pune creionul, fă un tablou Arăte-ne omul Cât de frumos poate fi În această satiră (Subcarpaţi) Pune mâna şi luptă, antrenamente Stai focusat Ai de câstigat un campionat Stai focusată şi-o să duci totul la rangul de artă Pune mana, visează, de dimineaţă Stai focusat că ai de câstigat o viaţa Stai focusată Şi-o să duci totul la rangul de artă (Subcarpaţi) Auzi frăţioru', dedică-te! (ce) Schimbă decorul, implică-te (ah) Alungă-ţi norul, ridică-te Am un secret ca să-ţi traiesţi la maxim clipele (ce) Respiră şi gândeşte limpede Nu totul porneste din intelect Pană şi în inima ai strigăte Prin creativitate se exprima ce Se reprimă în timp Dacă nu vezi şi oglinzi Reflectezi şi schimbi Reevaluezi şi te plimbi Fie că vrei să scrii sau pictezi ziduri Fii true cu tine zi de zi Cu bun simţ şi umil Si arta ta va înflori ca şi un trandafir Cine nu te inţelege se va alege cu spini Cine ştie s-aprecieze O va respecta privind Tot ce-ţi ramâne e să semeni Anotimp de anotimp Fii echilibrat şi stai focusat Pune pasiune Ascultă-ti inima, nu te limita Ai o misiune Ritmu-i minimal da' tu eşti vital C-ai o viziune Stilu-i natural dacă se simte că vine din suflet! E antrenament, tre' să tragi tare Determinare, redare d-idei şi-o cale Mesaje pure şi clare împărţite din alergare Mişcare-n formele sale fenomenale Modu' cum, cum Omu' creează o stare ce formează omu'care Repară erori fatale şi vrea numa' vindecare Nu tipare banale, canalii, paravane, parale Fii cartea, cititorul şi-autorul, frăţioare! Timpul nu poate opri iubirea Ritmul ne bate-n inimi ziua Rătăcesc, asta mi-e firea Mai bine decat să mor zilnic Doar de rămâi cu amintirea C-ai ajuns să fii sclipirea Ce-aprinde-n alţii omenia Să fii multumiţ!
Lyrics powered by www.musixmatch.com
instagramSharePathic_arrow_out