Ploile reci ale toamnei
Curg acum cu mâhnire
Ca un Styx
Încremenit de jale.
Charon şi vâslele-i tremură
Şi luntrea nu vrea să o mişte
Să nu-ţi dea, şoim,
Spre-adânc liberă cale.
Vin şi eu acum
Pe tristul tău drum
Spre mâhnitul tărâm,
Aşteaptă-mă dincolo de moarte
Furtuni ar vrea să te-ntoarcă
Din drumul tău cernit
Iar munţi cu drag s-ar pune
Zăgaz în calea ta
Ştiind că zadarnic e totul
Dar nevrând să nu te mai vadă
Chiar timpul piedică morţii
S-ar pune dac-ar putea
Năframe n-au fluturat
Şi nimeni n-a zis rămas-bun
Săruturi de-adio
Pe frunte n-au zăbovit
Doar o umbră ce-nvăluie toamna
A sădit în inimi frig
Şi pe drumul către neguri
Ai pornit.
